25 decembrie 2011
sweet christmas 2011
Îmi amintesc că anul trecut, pe vremea aceasta, mă duceam în fugă la baie și am alunecat pe scări, căzând în fund... a fost tare funny, chiar cea mai amuzantă fază din anul 2010. Even so, parcă nu m-am simțit atât de bine precum mă simt de Crăciunul acesta - și cine ar fi crezut că o să mă simt atât de relaxată, liniștită și ... full of love, lol, având în vedere prin câte emoții negative am trecut în ultima perioadă. Sunt surprinsă, în mod foarte plăcut. Cred că am început să apreciez altfel timpul petrecut în familie și toate detaliile care până acum nu aveau mare importanță pentru mine, s-au conturat într-o manieră adorabilă chiar acum. Anul acesta chiar pot spune că am ajutat-o pe mama la gătit - atât cât m-am priceput și am stat mult la taclale în bucătărie cu părinții, ascultând colinde și ajutând la pregătirea sărmăluțelor și altor cele. Pur și simplu mă simt foarte bine.
Crăciunul este o perioadă extraordinară dacă ai sufletul și conștiința împăcate, presupun, deși eu sunt înglotată de probleme personale din motive diverse și sunt în starea de almost panicked din cauza examenelor finale, care vor veni cam peste 6 luni, dar pentru care simt nevoia să fac fus-fus cu jumătate de an înainte. În orice caz, nici nu îmi amintesc când m-am mai simțit atât de bine și presupun că aceasta este magia Crăciunului.
Nu știu cum petreceți voi ziua de Crăciun, dar tradiția spune că ar trebui să îți petreci Crăciunul în familie, cu familia în deplină înțelegere și fericire. Crăciunul înseamnă dăruire, până la urmă, și fericire, dragoste, sărbătorirea nașterii Domnului - și pentru mine, aceste lucruri sunt sacre acum. Îmi place să mă simt acasă, cu sufletul împăcat, alături de familia mea și de discuțiile obișnuite, dar cu tonul mai dulceag, parcă specific Crăciunului. Sunt multe lucruri pe care le-am ignorat ani de zile, doar acum le văd și doar acum îmi fac o deosebită plăcere. Îmi iubesc familia și Crăciunul este ziua când armonia din mediul nostru ajunge la cote maxime.
Ascult colinde și mai ronțăi câte ceva și apoi mai merg pe la bucătărie unde miroase a mâncare tradițională, unde mama pregătește ultimele detalii și tata se plimbă prin casă întrebând una și alta, zâmbăreț și toată lumea pare mulțumită, poate chiar fericită, de parcă acum am simți cu adevărat că suntem împreună, că suntem sănătoși și că suntem o familie. Probabil că aceste lucruri sunt destul de clișeice și poate chiar lipsite de importanță pt. unii dintre cititorii ce-și vor arunca ochii peste blogul meu, dar pentru mine, la nivelul sufletului meu, înseamnă multe - și mai ales faptul că doar acum am conștientizat cu adevărat ce înseamnă împăcarea aceea sufletească pe care o resimți în ziua de Crăciun. Mă liniștește, la fel mă liniștește și gândul că astăzi este ziua nașterii Domnului și îi conferă o atmosferă sacră, magică, plină de armonie și iubire, iar gândurile mele sunt frumoase, împăciuitoare, zâmbesc și nu cred să mă fi simțit vreodată atât de fericită să îmi iau cadoul de sub brad - cel puțin de când am aflat că Moșul pe care mi-l imaginam eu nu există. Nu am fost la brad cu încântarea unui copil, ci a unei persoane ce a crescut și a realizat, în final, că de fapt Moșul există, spiritul lui, nu persoana fizică și că magia acestei perioade constă în nașterea Domnului, în Moș Crăciun și în toate celelalte detalii. Să spui că Moș Crăciun nu există, e o minciună. El există în sufletele noastre și în amintirile copilăriei, frumoase amintiri... și m-am trezit cu încântarea unei persoane ce a crescut, ce știe că va găsi un cadouaș sub brad și o să mulțumească frumos, zâmbind și știam cu siguranță că orice se va afla în punguța mea de cadou, îmi va face o plăcere imensă. Am depășit momentul acela când eram nemulțumită pentru orice primeam, ca un copil ingrat și nemulțumit care era reticent cu privire la lucrurile pe care le primea, niciodată de-ajuns sau ceea ce și-ar fi dorit. Puteam să primesc o simplă ciocolată și ar fi fost ca și cum aș fi primit un lucru pe care mi-l doream de când m-am născut. M-a prins spiritul Crăciunului în mrejele sale și sper să mă învăluie în asemenea manieră în fiecare an. În fiecare an. Armonia pe care o simt în sufletul meu în această clipă, este de nedescris... ascult colinde, în special Silent night, și mă simt urcată pe un piedestal al fericirii și mulțumirii sufletești.
Cred că... în fond, asta înseamnă magia Crăciunului.
Moșul mi-a adus un pulover extrem de drăguț, alături de o ojă asortată culorii puloverului și o cărticică, plus dulciurile și fructele nelipsite pe care știe că le ador și le ronțăi aproape pe toate în dimineața de Crăciun, an de an. Mi-am îmbrățișat strâns mama și am sărutat-o pe ambii obraji și e greu să spui cuiva: mulțumesc. E greu, de aceea o îmbrățișare face uneori mai mult decât o mie de cuvinte.
Vă urez un Crăciun fericit alături de cei dragi!
scris de
Ramona Tudor
pe data de
12/25/2011 09:52:00 AM
Abonaţi-vă la:
Postare comentarii (Atom)

0 replici:
Trimiteţi un comentariu
share a thought